Cea mai apropiată conjuncţie a planetelor Jupiter şi Saturn, un fenomen astronomic foarte rar numit Steaua Crăciunului, va fi vizibilă pe 21 decembrie 2020 şi va lumina cea mai întunecată zi a anului, imediat după apus.
Concret, planetele gigant se vor apropia atât de mult, încât le vor oferi privitorilor imaginea unei planete duble, fenomen cunoscut de unii astronomi sub denumirea de Steaua Crăciunului, făcând referire la povestea biblică a Stelei din Betleem.
În 1623 cele două planete s-au apropiat la fel de mult, însă nu a fost vizibil pentru pământeni. Ultima dată când o astfel de imagine a putut fi observată cu ochiul liber a fost în 1226.
Astfel, în serile de 15-18 decembrie, vor putea fi observate mişcările de apropiere ale celor două planete, Jupiter şi Saturn. „Reţineţi că, deşi cei doi uriaşi gazoşi pot părea apropiaţi, în realitate se vor afla la o distanţă de sute de milioane de kilometri„, a afirmat NASA.
Astronomul german Johannes Kepler a fost primul care a indicat, în secolul al XVII-lea, că Steaua Crăciunului ar fi de fapt conjuncția unor planete. Fenomenul a primit în timp o explicație științifică foarte clară.
„Practic, două planete care se mișcă foarte încet pe cer, Jupiter și Saturn, se vor apropia una de alta și cu ochiul liber se vor vedea foarte foarte aproape una de alta cum nu s-au mai văzut de zeci, sute de ani”, spune Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic Român.